But then the morning comes, and we turn back into pumpkins, right?

Ce face sesiunea din om

Ante scriptum:
N-am scris de multisor 😀
Asa, sa revenim la subiectul acestui post.
Ca orice student silitor care a avut un examen intr-o zi de duminica, am continuat sa invat si la vreo ora dupa ce am ajuns acasa pentru examenul de marti (da, stiu!!!!)
Dupa ce am prins un ragaz, am luat frumos telecomanda in mana si am inceput sa schimb canalele. Am nimerit pe HBO unde era un film, despre sfaristul lumii, mai precis VESTITUL 2012. Cu toate ca l-am vazut la cinema atunci cand a iesit am zis sa mai trag un ochi (orice doar sa nu invat, nu-i asa?) .
Si uite asa, in loc ca in capul meu sa se invarta rotitele cand invat, ele se invart cand ma uit la film. De ce? Pai, pentru ca mi-am pus si eu niste intrebari de bun simt legate de acest(e) film(e) la care, by the way, eu cred ca ar trebui sa fie si sequels 😀
1. Cum DUMNEZEU se face ca atunci cand vine ditamai tsunami-ul peste tine, pamantul a fost acoperit de lava si nimic nu mai este asa cum era tu ai semnal la telefon? SI DIN HIMALAYAAAAAAAA???? La noi la un cutremur de 5 grade cade reteaua. Va zic sincer, daca se intampla in 2012 ca in film, eu as cam vrea sa ii sun pe domnii aia ca sa stiu si eu dom’le la ce companie de telefonie mobila sa ma mut. Pai ce-I asta? Daca tot platesc un serviciu..macar sa merite, nu? 😀
2. In America sunt invatati copiii din scoala cum sa isi tina respiratia sub apa in medie 10 minute? Ma gandesc ca n-o fi optional ci materie din aceea obligatorie. Poate ar trebui bagata si la noi materia asta 😀
3. De ce toate tipele care inregistreaza “x minutes/seconds/milliseconds/etc” au aceeasi voce? Or folosi aceeasi doamna? Si daca da, o fi din neam de pisici? Va dati seama peste cate sfasituri ale lumii a trecut? Independence day, 2012, The day after tomorrow etc
4. La fel, oamenii in America iau toti lectii de zbor? Doar asa se explica faptul ca toti stiu sa piloteze un avion. Eu una stiu ca as fi fascinata de multe butoane si as sti sa va arat pe unde sunt emergency exits (Seinfeld knows :D)
5. Si, in cele din urma: ce mananca oamenii astia dupa ce supravietuiesc asteroizilor, extraterestilor (care se pare ca sunt mai prosti decat rasa umana :D), tsunami-urilor, cutremurelor si vulcanilor?
Mie, sincer, mi se par niste intrebari foarte pertinente dar s-ar putea sa fie si sesiunea de vina. Scoate ce e mai rau din oameni :))

Anunțuri
Lasă un comentariu »

Pe drumul cel bun :)

In urma cu doar 3 saptamani simteam cum clocoteste indignarea in mine fata de sistemul educational si directia in care se indreapta in urma deciziei ASE de a scoate examenul de admitere.
Si a venit seara de 23 august, seara in care am participat la Seara de Antreprenoriat Social, eveniment organizat de RoPot. Am fost fericita sa vad ca in mare parte cunosteam participantii fie de la diverse conferinte, fie ca erau cunostinte mai vechi, fie ca erau dragi prieteni.
Si acum sa deviez putin si sa va intreb ceva. Stiti cum arata un copil care asculta o poveste? Ei bine, cam asa eram eu azi cand ascultam ce proiecte faine sunt implementate de catre tineri care nici nu au atins pragul varstei de 30 de ani. Un zambet si ochii mari. Si nimic mai mult.
Nu sunt straina absolut deloc de mediul ONGist. Cu toate acestea, cand vad cu cata daruire o mana de oameni incearca sa mute muntii din loc pentru a le oferi tinerilor care vin din urma un viitor mai bun, metode de invatare alternative si speranta unui viitor mai bun pentru educatie si comunitate, creste inima in mine si imi dau seama ca exista o speranta. Reforma sistemului de invatamant nu trebuie sa vina doar din legi si ordonante de urgenta, reforma trebuie sa vina din interiorul nostru, din schimbarea mentalitatii. Din acest punct de vedere, dupa ce am vazut in aceasta seara (si nu numai) cred ca suntem pe drumul cel bun.

Lasă un comentariu »

Scoala cu garnitura de activitati extracurriculare :)

Cand am terminat gradinita am facut o excursie la Timisul de jos. Mai tin minte si acum ca mi se parea cel mai teribil lucru sa termin gradinita. Cum adica? Sa nu ma mai joc la coltul papusilor? Sa nu mai am patutul meu? Sa nu ma mai pregatesc pentru serbare? Ingrozitor!! Pur si simplu ingrozitor! 🙂
Cand am inceput scoala nu intelegeam care era rostul. Invatasem singura sa citesc si sa scriu de la 5 ani..cu cifrele si socotelile o mai nimeream eu pe alocuri => care era scopul clasei 1? Nu prea m-am lamurit eu pana la sfarsitul anului. Singura chestie care ma entuziasma pe atunci era faptul ca mergeam la Allegretto. Era o activitate extra, o activitate care avea sa ma ajute mult, cu toate ca nu imi dadeam seama. Cum anume? Simplu. Multe cantece in multe limbi straine => dezvoltarea memoriei. Multi copii si mereu inconjurata de lume => dezvoltarea capacitatii de socializare. De calatorit nici nu mai aduc vorba. Totusi, cred ca cel mai important lucru pe care mi l-a oferit aceasta activitate a fost ideea ca pe langa scoala mereu va trebui sa fac si altceva pentru a simti ca tot ceea ce fac are un rost, un scop.
Au trecut anii si am ajuns la facultate. Imediat ce am aflat rezultatele examenului de admitere am inceput sa ma interesez cam ce as putea sa fac eu pe langa. Mi se parea ca la programul pe care il aveam era mai mare pacatul sa nu il ocup cu ceva util. Am inceput sa particip la conferinte, sa aplic pentru diverse programe si poate cel mai important, am aplicat pentru a face parte dintr-un ONG studentesc. De multe ori am scris/vorbit despre usile care mi s-au deschis cu aceasta ocazie, despre oamenii minunati pe care i-am intalnit in toti acesti ani, de amintirile pe care le voi pastra in suflet. Nici 100 de posturi nu ar fi de ajuns pentru a le multumi tuturor celor pe care i-am cunoscut.
Mi-a placut scoala. Mi-a placut mult de tot. Facultatea in mod special. Cred totusi ca nu mi-ar fi placut asa de mult daca nu ar fi existat zile in care sa merg dintr-un capat in altul al facultatii si sa ma salut cu cel putin 2 persoane din ASER (si nu numai). Nu mi-ar fi placut asa de tare daca nu as fi fost capabila sa scriu la un examen un subiect legat de un concept despre care auzisem doar in ASER. Nu mi-ar fi placut asa de tare daca nu as fi avut colegi pe care sa ma pot baza, colegi despre care stiu ca in momentul in care am comis „o duda” (cum ar zice o draga prietena 🙂 ) sunt acolo sa imi tina spatele.
In fine, pentru ceea ce sunt, pentru modul in care gandesc, pentru toate activitatile in care ma implic as vrea sa ii multumesc….mamei mele pentru ca m-a indrumat de mica si nu m-a lasat sa fiu doar „una din multime” 🙂

Lasă un comentariu »

Youth Academy si Calarasi

Totul a inceput intr-o zi de noiembrie, mai precis, intr-o seara de noiembrie. Am primit un telefon de la Alina care ma intreba daca as vrea sa particip la un training de 2 zile pe diverse teme: comunicare, creativitate, managementul timpului etc. Cum nu ratez niciodata o astfel de ocazie, a doua zi ma prezentam frumos la Casa de Cultura a Studentilor. Si asta a fost. Acolo a inceput totul.
Dupa cum am mentionat intr-un post anterior, anul nou nu a adus cu el doar schimbarea unei cifre ci si invitatia de a ma alatura echipei Youth Academy cu care am ramas in relatii stranse in urma proiectului HOLA!. Ideea de a participa din nou la sedinte, de a planifica, de a ne zbate pentru un proiect a trezit nostalgica din mine care cu fiecare sedinta isi retraia minunatii ani de facultate si ASER.
Cu luna lui Florar a venit si cel mai frumos proiect HOLA de pana acum (cel putin pentru mine).
Pe 22.05.2010 echipa formata din Iulian, Alina P si Alina C se intalnea la ora 7 dimineata pe Splaiul Unirii ca sa ia drumul Autostrazii Soarelui, unde, dupa aproximativ 60 km facea dreapta (fara a gasi benzinaria OZN cu cafea), mai mergea inca vreo 40-50 km si ajungea la Calarasi, un oras mic, langa Dunare, linistit, unde lumea se saluta pe strada si vecinii isi beau cafeaua dimineata impreuna.
Minunat. Acesta este cuvantul care ar putea reuni tot ceea ce s-a petrecut in acest weekend. De la cei peste 70 de copii care au participat la training, la profesoara care a facut totul posibil, la echipa Youth Academy si pana la oamenii care ne-au facut sa ne simtim ca acasa.
Sunt convinsa ca ne vom intoarce acolo, sunt convinsa ca Youth Academy va creste in acest an cat altii in 7 si sunt convinsa ca acest weekend este un moment din vietile noastre care ne va aduce mereu un zambet pe buze.

1 Comentariu »

Ca de Paste :)

Si iata ca s-a dus si Pastele. Ca in fiecare an, de 23 si ani si jumatate de cand ma aflu pe aceasta minunata planeta, am petrecut Pastele alaturi de familie la Braila. Asta da traditie :). Poate ca unii ar zice ca ar cam trebui sa schimb peisajul, dar eu stau si ma gandesc..de ce? De ce sa schimb ceva care ma face sa ma simt bine? Desigur, Braila nu este un Monaco al Romaniei..de departe acest gand. Dar de ce ma face sa ma simt bine? Pai, pentru ca:
– in Braila, pe bulevard, domnii in varsta ies la plimbare seara imbracati la costum, cu cravata si cu palarie 🙂
– in zilelele ce preced Pastele este o liniste incantatoare pe strazile Brailei
– Biserica este exact langa blocul bunicii asa ca nu trebuie sa ne deplasam foarte mult in seara de Inviere 😀 (aici intervine factorul lene :d)
– In ziua de Paste, incepand cu ora 4 dupa amiaza lumea iese la promenada in Gradina Mare si pe faleza
– fiecare membru al familiei are un loc asignat la masa din vremuri de demult :))
– in Sambata Mare lumea iese la cumparaturi in magazinul Dunarea 🙂
– centrul vechi este superb
– pastreaza un miros al vremurilor de odinioara
– am vazut o masina de taiat lemne si mi-am adus aminte de sunetul pe care il facea cand eram mica si trecea prin fata blocului bunicilor
Pe voi ce va face sa va simtiti senini?

1 Comentariu »

Trece vremea

Mi-am adus azi aminte ca pe 28 februarie 2005 a nins . Eram in clasa a 12-a, era 1 martie, era zapada pana la genunchi si ne bulgaream in curtea liceului. Si au trecut 5 ani de atunci..5 ani. Si am crescut toti. Am terminat facultatea, ne-am angajat si ne-am facut oameni mari. Si NU STIM cand au trecut 5 ani. Si 1 martie nu ne mai prinde cu zapada in curtea liceului.
1 martie ne prinde in lumea celor mari, la un birou, cu o pauza de masa si cu indatoriri care depasesc cu mult tema la matematica sau lucrarea la geografie.
Ma uit dimineata la copii cu ghiozdane in spate, liceeni care merg grabiti spre ora la care sigur vor intarzia pentru ca s-au trezit prea tarziu dupa petrecerea de duminica seara, mame care isi duc copiii la gradinita, batrani care se trezesc odata cu ivirea zorilor pentru a face piata. Si ma gandesc la viata fiecaruia…ce ii asteapta, ce au trait, ce au regretat, ce au apreciat. Imi dau seama ce ma asteapta pe mine, ce am trait, ce am regreatat si ce am apreciat.
Ma asteapta o viata plina de provocari. Am trait din plin fiecare moment alaturi de prieteni si familie. Regret poate ca nu am profitat si mai mult de momentele care m-au facut fericita. Am apreciat momentele de esec care au reusit sa ma ridice mai mult decat as fi crezut vreodata.
Natura renaste…sa renastem si noi

2 Comentarii »

Bilant 2009

Ei bine, s-a dus si 2009. Intr-un post anterior am scris ca 2007 a fost cel mai bun an din viata mea. Speram ca 2009 sa il detroneze. Din pacate n-a fost chiar asa. A fost un an cu bune si cu rele, ca toti anii de pana acum de altfel.
Inceputul lui 2009 m-a prins in Maramures alaturi de oameni la care tin foarte mult. A fost o continuare a revelionului 2007-2008t din Moeciu. Din pacate, revelionul 2010 nu ne mai prinde impreuna :(. Ianuarie a venit cu a sa sesiune, cu 9 examene de care am trecut cu brio. In contiunare, februararie s-a prezentat ca fiind destul de calm, asta pentru ca inca nu realizam ce ma asteapta :)). Martie a venit, a batut la usa creierasului meu, mi-a zis sa ma trezesc din starea de euforie si sa ma apuc de licenta asa ca am purces in a-mi aduna materiale. Evident ca a sosit si momentul de panica in care mi-am dat seama ca pentru tema mea de licenta nu exista bibliografie si a trebuit sa ma descurc: cate un pic de acolo, cate un pic de dincolo, am scos-o la capat (cu succes).
Luna Mai a venit si a plecat. Pe alocuri s-au strecurat doua evenimente importante: ceremonia de absolvire si balul urmat de o „ciorba de potroace” cum i-am zis noi :). Dupa aceea, pentru ca ne mergea prea bine, au zis domnii de la facultate sa ne mai bage una bucata sesiune. Si am trecut si de asta. Inca 9 examene. Ei bine, acu-i u. Varianta finala a licentei, semnaturi, inscrieri, copertare, studiu cat pentru 3 ani. Si am ajuns in iulie sa dam si minunatul examen. Mi-am dat seama de forta pe care o am. Momentele de dinaintea examenului au fost groaznice. Asemenea emotii n-am avut in viata mea, nici macar cand am tinut primul training. Era foarte ciudat. Am pasit pe usa salii de examen si m-am adunat. Mi-a zis unul din profesorii examinatori ca n-a pomenit student care sa vrea sa faca un grafic din proprie initiativa pentru a explica ceva. M-am simtit bine, ce pot sa zic :D. Rezultatele examenului le-am primit in compania acelorasi oameni cu care mi-am inceput anul :). Si, ati fi crezut ca am scapat. Ei bine, nu!!!!. Urmatorul pe lista: examen de admitere la masterat. Si pune-te Gabita si invata. Si invata. Si invata. Si du-te Gabita la examen. Si afla rezultatele :D. Primaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!!!!! Gata, ma puteam declara oficial in vacanta. Si ce vacanta!!! Turul Europei cu masina. 5 tari, 2 saptamani, amintiri de nepretuit si o dorinta nebuna de a pleca din tara, din pacate. Septembrie a venit cu Tabara Olimplicilor a Fundatiei Dinu Patriciu. Dupa cum am zis si intr-un post mai vechi, a fost o experienta pe care am repetat-o cu mult entuziasm. Toamna se poate rezuma in cateva cuvinte: ASER, HOLA, prieteni dragi, entuziasm. Incet, incet am ajuns in decembrie. Pot spune ca am simtit spiritul sarbatorilor mult mai intens in acest an. Nu imi explic de ce. Cert este ca am avut un Craciun cu adevarat fericit si sper la un Revelion poate chiar mai bun :).
Imi doresc ca 2010 sa il detroneze pe atotputernicul 2007. Voi ce va doriti?

4 Comentarii »

Fascinatia aeroportului


Cand eram mica, cam pe la varsta de 4 ani, tata a inceput sa plece in delegati in afara tarii. Sa pleci in tari precum India sau Egipt era mare lucru. Pana si eu realizam ca e ceva iesit din comun. In orice caz, fascinatia mea, ca si copil, nu era alimentata de faptul ca in mod evident imi aducea cate ceva de pe unde ajungea. Ce era pentru mine cu adevarat important era dusul si adusul de la aeroport. Pe vremea aceea nu existau doua terminale. Era unul singur. Va dati seama cata populatie era in sala aceea, sala care era si pentru sosiri si pentru plecari. Eram fascinata de agitatia de pe aeroport, de tabela care anunta sosirile sau plecarile, de bagaje, de sunetul avioanelor care decolau.
Chiar si acum am ramas cu aceasta fascinatie fata de tot ceea ce inseamna aeroportul. De cate ori merg in directia Otopeni stau cu ochii in cer de parca as astepta cine stie ce miracol. Ei bine, nu astept miracole, ci astept sa vad cum decoleaza sau aterizeaza avioanele. Stau apoi cu ochii atintiti catre aeroport si astept sa vad oameni fericiti reuniti cu prieteni sau rude plecate peste mari si tari. Astept sa vad oameni fericiti ca in sfarsit ajung in vacanta mult visata. Astept sa vad oameni fericiti si cu speranta unui nou inceput pe meleaguri straine.
Si totusi, stau si ma intreb, de ce aceasta fascinatie. De unde?
Am aflat raspunsul in momentul in care am vazut „Love Actually”. Monologul de la inceputul acestui film m-a facut sa am un asa zis „aha moment”. De ce? Iata: 🙂
„Whenever I get gloomy with the state of the world, I think about the arrivals gate at Heathrow Airport. General opinion’s starting to make out that we live in a world of hatred and greed, but I don’t see that. It seems to me that love is everywhere. Often, it’s not particularly dignified or newsworthy, but it’s always there – fathers and sons, mothers and daughters, husbands and wives, boyfriends, girlfriends, old friends. When the planes hit the Twin Towers, as far as I know, none of the phone calls from the people on board were messages of hate or revenge – they were all messages of love. If you look for it, I’ve got a sneaking suspicion… love actually is all around. ”

1 Comentariu »

Refugiul meu

Cand am deschis pagina de wordpress aveam un subiect clar despre care vroiam sa scriu. M-am distras 2 minute si m-am uitat pe geam. Si am ramas acolo.  Asa cum pe timp de  vara ma prinde dimineata uitandu-ma pe geam ascultand greierii si linistea orasului, asa m-a prins acum imaginea strazii mele acoperita de zapada.  Semineul din poveste a fost inlocuit de un banal calorifer de bloc, noptiera capta rolul de perna pe care o fata visatoare sta cu cana de ceai in mana si o mie de ganduri care ii trec prin cap. Radioul parca vrea si el sa alimenteze aceasta stare de visare si difuzeaza numai melodii care ma poarta inapoi in vremurile cand abia asteptam sa vad cum va ajunge Mos Craciun,  pentru ca in casa mea fiecare ajun de Craciun era special.  Sarbatorile de iarna vor ramane mereu refugiul meu si o poarta catre o copilarie de mult apusa.

Lasă un comentariu »

Imi doresc sa…

… se inventeze masina timpului si sa ma pot intoarce la vremurile cand mergeam la Olimp cu ai mei si ma uitam in vitrina la cei mai frumosi pantofi rosii pe care i-am vazut in viata mea
… ajung sa beau o cafea la New York cu Georgy
… il cunosc pe Tom Hanks
… ajung la concert Robbie Williams
… ma mai dau in montaigne russe la Disneyland
… privesc rasaritul stand pe iarba in fata turnului Eiffel
… se repete perioada ASER
… cumpar turta dulce de la targul de Craciun de la Viena
… fac iar turul Europei cu masina
… mi se indeplineasca totate dorintele de mai sus 🙂

2 Comentarii »