But then the morning comes, and we turn back into pumpkins, right?

Robbie Williams si balonul de sapun calator

E cald, e vara, se aud greieri iar eu stau si parca plutesc (inca)intr-un balon de sapun. Si se plimba balonul asta, se plimba de nu mai stie de el, nu pe o perioada foarte lunga de timp, ci doar pe ultimele 2 saptamani.  Doua saptamani superbe, insorite si  pentru care cred ca au complotat stelele ca sa indeplineasca multe dorinte.

Si s-au sfatuit bine de tot astrele si m-au purtat pe norisori la Robbie Williams unde ne-am adunat cu mic cu mare, care de prin ce tara a nimerit, ne-am catapultat in Viena unde doamna de la receptia hotelului ii explica unui turist ca mai tot orasul este FULLY BOOKED datorita concertului. Ce sa zic, am contribuit si noi cu cat am putut la economia orasului.

Si a fost Robbie. And he did entertain us. Si unii au plans de emotie, unora le batea inima mai-mai sa le iasa din piept, altii erau intr-o stare de vis, dar toti aveam un scop comun: sa cantam cu toate fortele, sa simtim din plin ceea ce am asteptat incepand cu 29 noiembrie 2012 cand pe ticketmaster am vazut “this is your ticket” si Robbie Williams putin mai jos.

Si a fost 17 iulie. Si am fost fericiti. Dar stelele nu s-au multumit ele cu una cu doua. Nuuuu!!! Au zis sa mai faca putina magie cu bagheta si m-au trimis sa ma plimb iar prin Viena, seara, pe straduta din stanga, straduta din dreapta, hai din nou cea din stanga si hai din nou cea din dreapta. Si nu stiu cum se face ca una-doua m-am trezit pe taramul “Grazie! Prego” unde m-am reindragostit de casutele putin scorojite, de fantanile de la fiecare pas, de florile viu colorate atarnate pe obloanele verzi si de linistea pe care o capeti cand stai in soarele arzator ferindu-te de picaturile de inghetata care cad pe tine pentru ca ti-a pus doamna de la magazin prea multa, desi,  sa spui ca mananci prea multa inghetata cred ca este interzis prin lege undeva. Sigur asa e.

Si uite asa, intru pe YouTube si dau search “Robbie Williams, 2013, Kireau, Vienna, Angels” si dau play si ma gandesc ca visele incet, incet se indeplinesc.

Anunțuri
Lasă un comentariu »

Atentie! Se inchid usile!

O masa, 2 cafele si un subiect dezbatut. Metroul.

Da, metroul. Mijlocul de transport magic care transporta un sfert din locuitorii minunatei capitale la serviciu in fiecare zi. Desigur, el este un metrou copil in comparatie cu parintii lui din vest, dar depune efort sa creasca mare: mai adauga o magistrala, mai pune un TV in statie, mai baga un colind de Craciun. Stim cu totii, detaliile fac totul.

Si totusi, va zic eu ce NU stim cu totii. Sa ne purtam frumos.

In fiecare dimineata, soarele rasare (sau nu, dar de dragul argumentului vom presupune ca traim undeva unde e soare in fiecare zi), pasarile canta, e frumos afara (repet, de dragul argumentului), te sui in metrou si „Bang” , ca un disc zgariat, te loveste „comportamentul alandala de metrou”.  Si cum nu este nimic simplu, si procesul de a te purta haotic in metrou, este si el unul complex.

1. Repede, te inghesui la usa sa prinzi  locul  dom’le, sa-l prinzi ca de la Dristor mergem muuuuuult pana la X ( X a se considera orice statie din Bucuresti).

2. Daca te tii de bara, trebuie sa faci  astfel incat sa-i dai si una celui de langa tine. Macar stii o treaba

3. Acum, toata lumea e asezata (sau nu), deschide cartea, aprinde Kindle-ul, scoate telefonul inteligent si metroul porneste. Totul bine si frumos pana la…pana la…prima statie. Ei, si acu-i acu’. Se da batalia pentru care sa ramana cu nasul lipit de usa care evident ca se deschide. Sigur, calatorul nostru nu coboara nicicum la prima, a doua, a treia dar locul, omul sfinteste locul si calatorul stie asta.

4. Momentul ZEN al calatorului nostru este perturbat de un alt muritor de rand care vine  in spate si  intreaba: „Coborati?” . Personajul nostru raspunde: ” Nu”, ii mai arunca si o privire feroce si se intoarce la loc cu spatele. Pai ce-i asta?  De cand atata intimitate?

5. Asa, acum ca a ajuns si la destinatie, calatorul nostru se indreapta repejor, repejor catre scarile rulante, unde, daca e posibil, incepe sa isi puna fularul (in caz de iarna) si sa dea din coate in timpul acestui proces. Pe dreapta, niste oameni stau pe scara rulanta, in sir indian, lucru destul de confuz pentru calatorul haotic care nu intelege de ce pe stanga nu sta altcineva decat el. Dar cine e el sa judece?

Si uite asa, zi de zi, saptamana de saptamana, primele mele cuvinte la birou sunt:

– Hey! Neata! Bai, m-a enervat unu’ la metrou azi…

 

Lasă un comentariu »

Before the sunset there was a sunrise

La sfarsit de an, respectiv la inceput de an, fiecare dintre noi isi acorda ceva timp (unii minute, altii ore, altii chiar zile) pentru a reflecta asupra trecutului sau pentru a-si planifica plini de entuziasm viitorul. Mie imi place sa le combin. Si stand asa, planificand viitoarele destinatii, tinand cont de ce am vazut pana acum, am ajuns la concluzia ca trebuie sa ajung si la Paris. Mintea mea fiind un fel de  rollercoaster a trecut de la aceste ganduri, pe drumuri de numai ea stiuta, la cele doua filme pe care le-am pus pe un piedestal: Before Sunrise si Before Sunset.

Prietenii apropiati imi cunosc obsesia (alt cuvant n-are cum sa defineasca mai bine) pentru ele.

Cand ma intreaba ce-mi place asa mult la aceste doua filme, deoarece practic nu se intampla nimic si sunt doar doi oameni care poarta o conversatie, le explic faptul ca de aici porneste fascinatia mea. Nu se intampla nimic. Doar vorbesc.

Cand a fost ultima oara cand ti-ai petrecut o zi alaturi de cineva vorbind, plimbandu-te si vorbind, cate-n luna si-n stele, de la subiectele cele mai trivale la subiecte profunde, de la politica la astrologie, de la poezie la familie?

Magia acestor filme consta in faptul ca am crescut cu ele dar si in naturaletea dialogurilor. Daca in Before Sunrise dialogul are in prim plan dragostea boema, lumea privita din perspectiva unor tineri visatori, in Before Sunset maturitatea si experienta de viata le confera personajelor o abordare mai pragmatica si profunda a sentimentelor si a vietii.

” Everyone is made  of such beautiful specific details”

Lasă un comentariu »

Limita din 2012 cand anul tinde la 2013

Dupa masa de Craciun si toate urarile de rigoare e si normal sa ne gandim deja la Revelion (ma rog, nu e chiar normal, abia ne-am ridicat de la masa si tot la mancat ne gandim). Pentru ca nu voi mai avea cand sa mai dau si eu cu stiloul pe aici pe blog, stand si meditand la nemurirea sufletului, am decis sa fac un top 10 al melodiilor speciale din 2012. Daca va plac, bine. Daca nu, mie tot imi plac.

10. 

9.

8. 

7. 

6.

5. 

4. 

3.

2.

annnddd…tobeeeee

1. 

Hai, la multi ani 🙂

P.S: Stiu ca locurile 5 si 2 s-au lansat in 2011 dar anul asta au ajuns pe la urechiusele noastre

 

Lasă un comentariu »

Fie ca….sau mai bine nu

Zice bine limba lui Shakespeare: „Behold, the „fie ca” text messages are coming”

Da, dragii babei (nu merge faza cu Mosului), iata ca a sosit acel moment magic al anului in care molecularele noastre sunt invadate de SMS-uri „fiecaristice” (un nou cuvand – poate prinde)

Da, imi pregatesc telefonul, il sustin moral pentru momentele din urmatoarele zile in care va fi bombardat de mesaje scrise de Eminescu intr-o zi mai putin productiva.

Si, pentru ca nu degeaba exista zicala „vorba lunga, saracia omului”, am vrut doar sa imi exprim entuziasmul pentru poemele pe care le voi descoperi cat de curand.

Lasă un comentariu »

Cand s-o impartit norocu’

…eu nu eram dusa la lucru. Din contra, atunci cand s-a impartit norocul la capitolul prieteni probabil ca aveam bilete in primul rand, altfel nu-mi explic cum pot fi inconjurata de oameni asa faini:

  • pe care daca ii suni in toiul noptii (cu conditia sa nu fi petrecut cu o seara in urma) sa fie alaturi de tine, se suie in secunda urmatoare in masina si sunt la usa ta.
  • care isi iau un bilet de avion impreuna cu tine doar pentru a te ajuta sa iti duci la bun sfarsit nebunia
  • care-ti spun verde in fata adevarul, alaturi de care nu ti-e rusine sa plangi sausa razi de tine,
  •  in fata carora iti pui defectele pe tava si ei iti zic „atat?..na, ia de aici. hai sa vedem care-i mai tare”
  • pe care ii suni de la un ocean departare pentru a asculta stirile de dimineata impreuna.
  • carora poti sa le zici: „Bai, am o zi lenesa…vreau sa stau si sa ma uit la tavan” si ei sa zica „Aaa, da, ok. Si eu am fost ieri la fel. Hai, inapoi la somn”

Da, in momentul in care poti sa scrii cu zambetul pe buze despre prietenii tai, stii ca intr-adevar cineva, candva, ti-a scris si tie numele pe lista aceea speciala a oamenilor ferciti 🙂

Lasă un comentariu »

Despre viata

” A imbatrani este contrariul a ceea ce se crede in mod curent.

In tinerete, la vremea cand nu ti-ai definit inca optiunile, esti impovarat de greutatea traditiei si a adevarurilor cu care ai fost indoctrinat. Tanar fiind, crezi in ideile raspandite, in cele care alearga pe toate drumurile. Esti gata sa aderi la tot si la toate. Cari in spinarea ta greutatea familiei, a traditiei, a grupului din care faci parte, a societatii.

[…] A imbatrani inseamna a arunca peste bord toate ideile preconcepute, inseamna a deveni mai usor, mai liber.

Intr-un anumit sens, esti mai batran cand esti tanar si mai tanar cand esti batran. Viata se scurge ca o permanenta si progresiva relatare de prejudecati si de constrangeri.

Avea dreptate Picasso cand spunea ca iti trebuie mult timp ca sa devii tanar

Si mai e ceva

Singurul lucru care ne ingaduie sa privim fara dezgust lumea in care traim este frumuseteta cu care anumiti oameni o creaza, din timp in timp, pornind d ela haos: tabloruile pe care le picteaza, muzica pe care o compun, cartile pe care le scriu si viata pe care o traiesc.

Dintre toate operele, cea mai frumoasa este o viata bine traita. As zice chiar ca este opera de arta prin excelenta”

Radu Beligan – Note de insomniac

Lasă un comentariu »

Adultii si zapada

childhood-and-adult-then-and-now-04

Nu prea sunt un guru al blogurilor si nu prea am timp si rabdare sa pigulesc sa arate intr-un mare fel acest blog, dar cand imi aduc aminte de el, mai stau si mai astern cate un gand.

Asadar, in seara de 12.12.2012 se intampla miracolul ce nu s-a intamplat de un an. M-a lovit inspiratia…nu foarte tare, ca doar nu am vrea sa patesc ceva chiar acum inainte de Craciun.

Se facea ca pe 11 decembrie, anul curent, evident, a inceput sa ninga. Ne-au amenintat alde Busu’, mare meteorolog, ca vine codu’, vine codu’  in Bucuresti. Dom’le,   eu l-am asteptat pe Codu’ asta dar cred ca ne-am ratat. Ma rog, vorba americanului „there’s always next time”.

Cert e ca toata ziulica la birou am stat cu un ochi la calculator si cu unul la geam sa vedem marea ninsoare (nu va imaginati ca eram singura). Iata ca la sfarsitul programului (stia ea ninsoarea asta ce stia) au ajuns si primii fulgi – probabil veniti cu trenul de la Suceava, ca altfel nu imi explic asemenea intarziere.

Si s-a dezlantuit iadul: poze pe facebook, stiri cu „iadul alb”, panica, teroare, sfaristul lumii si nu altceva. In Bucuresti, sa nu uitam acest aspect.

Eu, spartana de fel, am iesit sa infrunt acest monstru alb, sa ma calesc in lupta de a ajunge acasa si…ca sa vezi, am ajuns, teafara si nevatamata.

Lasand gluma la o parte, eu chiar ma bucur de zapada. Desigur, nu pot sa spun ca sunt mare fan al baltoacelor de a doua zi, dar pentru mine zapada este acea miiiica portita catre un taram magic: copilaria.  Stateam cu nasul lipit de geam, ma uitam cum ninge iar daca ningea noaptea, ma trezeam din ora in ora sa vad cat strat de zapda s-a mai depus si imi faceam calcule cat o sa ma traga ai mei cu sania a doua zi.

Cum sa nu fii cu zambetul pe buze  cand chiar si pentru o secunda evadezi din lumea plina de griji a adultilor”  in lumea unde iti erau de ajuns  o sanie si cativa fulgi de nea pentru a fi fericit?

Lasă un comentariu »

Fericire :)

Nici nu trebuie sa scriu ceva:)

Lasă un comentariu »

Si a fost Bon Jovi :)

Nu cred ca a fost pana acum vreun concert in Romania la care sa mearga atat de multi prieteni si cunostinte. Imprasitati pe la Normal Circle, Golden Circle si alte cercuri asemenea, toti am trait din plin cele 3 ore de show in toata regula.

Prietenii radeau de mine pentru ca, pe langa faptul ca numaram zilele si orele pana la primul acord de chitara, tot repetam faptul ca am doar 3 asteptari mari si late:
1. Sa nu ploua
2. Sa nu intarzie
3. Sa cante asa cum stiu eu ca pot ei canta – mai exact, sa nu plec dezamagita 🙂

Toti cei care au fost la concert isi pot da probabil seama ca toate aceste 3 dorinte s-au indeplinit (nu, nu am vorbit cu niciun pestisor de aur inainte 🙂 )
Dupa ce s-a incheiat concertul, perfectionista din mine a trecut in revista fiecare moment al serii, incercand sa vada daca ar fi ceva de reprosat. Ei bine, NU A FOST NIMIC DE REPROSAT (in ceea ce-i priveste pe ei).
Jon a cantat impecabil, nu a falsat nicio nota in cele 3 (!!!) ore, Sambora evident ca s-a ridicat la inaltimea asteptarilor, iar publicul – publicul a fost unul cu care ma mandresc. Cand auzi 55.000 de oameni cantand din toata inima “You give love a bad name”, “Living on a prayer”, “It’s my life” sau “Always” nu poti fi altfel decat mandra.
O concluzie a serii de 10 iulie 2011? FANTASTICA!
Acum, dupa cum zicea o prietena, il asteptam pe Robbie. Si daca nu vine el, ne ducem noi dupa el :).

Si ca sa incheiem frumos, iata unul din clipurile de la concert postate pe YouTube inca de aseara (ce oameni prompti 🙂

Lasă un comentariu »