As time goes by

Pentru ca sunt o nostalgica si o visatoare din fire, mereu imi imaginez cum ar fi fost sa fi trait in vremea cand in locul Pietii Unirii de azi se afla Piata Halelor, cand negustorii se duceau cate 3 luni in strainataturi pentru a aduce “la capitala pe Lipscani” cele mai bune marfuri pentru magazinele care la ora 6 isi trageau obloanele asternandu-se linistea pe strazile ce pareau un furnicar cu doar cateva ore in urma,

Si pentru ca am tot vorbit despre vremuri ce au fost mi-am adus aminte de unul dintre cele mai bune filme faute vreodata: Gone with the wind.  O CAPODOPERA. Altfel nu cred ca ai cum sa descrii acest film. Sunt 4 ore pe care merita sa le petreci in fata unui televior, calculator sau ce iti pica in mana. Victor Fleming, regizorul filmului, povestea ca atunci cand a fost pentru prima oara proiectat filmul intr-o sala de cinematograf spectatorii nu stiau ce aveau sa vada si cu atat mai putin cat aveau sa stea. In acele vremuri filmele de 2 ore erau considerate foarte lungi, deci va dati seama ca oamenii ar fi refuzat din start sa vizioneze un film care dureaza 4 ore. Totusi, la sfarsit, publicul era inmarmurit iar dupa cateva minute s-au auzit ropote de aplauze.

Va las acum o mica parte ..2 dintre partile mele preferate si de referinta…evident, cea mai celebra replica este cea de la sfarsitul filmului: ” Frankly my dear, I don’t give a damn”.